Citisem în presa locală cum că sateliții lui Elon Musk au putut fi văzuți din România, dar nu am acordat mare atenție. Aseară ies pe la 21 40 să duc gunoiul și mă uit întâmplător pe cer. Exact atunci trec prin fața ochilor o serie luminițe încolonate. Se vedeau mult mai jos decât alte corpuri luminoase de pe cer și treceau cu viteză considerabilă. I-am chemat și pe Andreea și Sebastian să se bucure de spectacol. Cerul era liber și s-au văzut foarte bine, dar iPhone-ul meu nu i-a putut surprinde bine cu night mode-ul activat.
Colegul de la Mobilissimo i-a surprins mult mai bine. Zoom-ul de pe Huawei P40 Pro chiar face treabă bună.
Ce este proiectul Starlink
Pentru că deja am văzut câteva comentarii despre cum vor să ne urmărească pentru controlul absolut al omenirii, simt nevoia să fac câteva clarificări privind scopul acestui proiect. Starlink își propune să lanseze cel mai avansat sistem de internet de bandă largă. Practic dacă acum nu ai acces la internet în zone greu accesibile, în viitorul apropiat o să avem internet oriunde în lume. Îmi aduc aminte că văzusem un tweet al unui tip care se plângea că avea o casă frumoasă la munte, putea lucra de acasă, numai că nu avea acolo acoperire la rețeaua mobilă.
Starlink dorește să înceapă să ofere servicii pentru SUA și Canada în 2020 urmând să se extindă global din 2021. Ascultam la un moment dat la NPR cum că în SUA încă sunt multe gospodării unde nu au acces la internet de mare viteză. 21 de milioane de americani nu au acces la internet de mare viteză. Oamenii sunt nevoiți să meargă zeci de kilometri până la cel mai apropiat McDonald’s sau Starbucks ca să-și poată face lecțiile copiii lor. În zone agrare unde casele se află la distanță foarte mare între ele este foarte scump să aduci fibră optică și costul nu e justificabil pentru companii. Starlink ar rezolva această problemă.
În prezent au fost plasați pe orbită un total de 420 de sateliți. Ultima lansare a unei rachete Falcon 9, pe 22 aprilie, a adăugat 60 de noi sateliți. S-ar putea ajunge la un total de 12000 de sateliți. Pentru perspectivă…oamenii au lansat doar 9400 de obiecte în spațiu din 1957.
Toți acești sateliți au început să-i cam enerveze pe astronomi pentru că le cam strică din vizibilitate. Prin urmare, SpaceX a anunțat că va monta un accesoriu ce va reduce din luminozitatea acestor sateliți.
Ok, dar dacă ne cad în cap?
În cazul în care sistemul de propulsie devine inoperabil, sateliții vor arde în atmosfera Pământului în 1-5 ani. Sateliții Starlink au un sistem de tracking ce le permit să efectueze manevre autonome pentru a evita alte resturi spațiale (vezi Gravity) sau nave spațiale.
Cum fac să văd sateliții Starlink?
Au apărut deja site-uri care îți spun când vei putea vedea sateliții Starlink în funcție de poziția ta pe Glob.
Eu am găsit https://findstarlink.com/ sau https://james.darpinian.com/satellites . Tot ce trebui să faci este fie să permiți să acceseze automat locația, să introduci coordonatele sau să cauți în funcție de oraș. Apoi îți va afișa o listă cu orele și gradul de vizibilitate.
Concluzie
Eu plănuiesc să urmăresc cât de des pot acest spectacol celest pentru că e impresionant. Îți dă speranță. Omenirea a putut coopera și acționa mult mai bine ca în trecut în lupta cu coronavirus tocmai grație accesului la internet. Știu că toate companiile lui Elon Musk, precum Tesla, Space X, The Boring Company au un singur scop și anume să aducă omenirea pe Marte. Prin urmare va încerca să monetizeze cât mai bine acești sateliți și se vorbește chiar de o listare la bursă.
Surse
https://www.space.com/spacex-starlink-satellites-sunshades.html
2 Comentarii
A fost o experiență ciudată, interesantă și emoționantă să văd cu ochii mei pe cer ceea ce s-a lansat doar cu câteva zile mai devreme în SUA și despre care scriem de atâta timp. Poate la primul telefon primit în teste am mai avut senzația aceasta. 🙂
Asta am simțit și eu când i-am văzut pe cer…emoție. Ce telefon ai avut prima dată la teste?