Încep acest proiect din pasiune pentru tot ce înseamnă domeniul IT și gadget-urile care , cel puțin mie, îmi fac viața mai ușoară. Intenția mea este să vă ajut, atât cât îmi stă în putere, să alegeți gadget-uri de calitate prin review-urile pe care le voi crea. Îmi doresc de asemenea să vă informez privind noile apariții din industria tech, să vă ofer tutoriale și câteodată tips and tricks.
Am cumpărat acest domeniu în mai 2014 și am tot amânat lansarea blogului. Motivele țin cred de frica de expunere publică, frica de succes și mai ales teama de ridicol. Nu am avut niciodată un talent scriitoricesc. Speranța mea este că acest skill se poate căpăta atât timp cât scriu despre ceva de care sunt pasionat.
Am fost împins de familie, prieteni și de oamenii pe care îi admir să încep să scriu despre gadget-uri. Este ceva ce mă roade de mult. Citesc zilnic articole din domeniul tech, testez tot felul de customizări cu care îmi petrec ore, zile întregi până le dau de cap și cu toate astea simt un gol pentru că nu le împărtășesc cu oameni care au aceeași pasiune.
Îmi dau seama că există deja foarte multe surse în domeniul pe care le urmăriți și piața este deja suprasaturată. Totuși vreau să am o voce online prin care să ajut oamenii să facă alegeri informate. Dacă Google ajunge să indexeze un articol de-al meu la o căutare de-a ta , iar ceea ce găseși te ajută în vreun fel, atunci acest blog și-a atins scopul pentru mine. Știu că această formulă funcționează pentru că și eu mă aflu de multe ori în poziția de a căuta informații pentru care sunt recunoscător atunci când le gasesc. Deși poate blogul ar avea mai multă expunere dacă aș scrie în limba engleză, consider că nu există suficiente aricole și review-uri despre gadget-uri în limba română.
Îi mulțumesc soției pentru logoul site-ului. Primul draft a fost desenat pe un post-it și îl vedeți mai sus.
Pe curând!