Am dat aseară o fugă până la Sci+Fi FEST 2018, aflat în parcarea de lângă Biblioteca Națională. Festivalul de știință este la a treia ediție și se mai poate vizita și astăzi gratuit. Poți găsi programul aici.
Deși am ajuns târziu, pe la 9 , erau încă destule standuri deschise . Cum am ajuns, m-a impresionat atmosfera foarte plăcută în care copiii erau adunați în jurul unui display și cineva le vorbea despre plăcile tectonice. De fapt, cam asta am vazut pe la toate standurile…oameni foarte pasionați de domeniul lor, care își doresc să împărtășească din cunoștințele lor , copiilor și tuturor celor interesați.
- Am văzut pentru prima dată o imprimantă 3D. Este vorba de modelul produs de cei de la Symme3D, un startup timișorean care a intrat pe piața din SUA.
- Se pot face observații astronomice cu telescoape profesionale. Cerul era totuși destul de înnorat aseară .
- Mi-a plăcut standul celor de la robotacademy.ro în care făceau o demonstrație de programare a unor roboței Lego
- Sunt expuse mașini electrice și hibride. Cel mai popular este un Buggy de curse electric în care te poți urca și un Renault Twizy cu care te poți chiar plimba în parcare.
Este foarte bine venit un astfel de festival pentru promovarea științei și tehnologie. Aștept cu interes edițiile următoare și sper ca acest festival să devină cât mai popular.
1 Comentariu
[…] regulat pe acest blog și am participat pentru prima dată la câteva evenimente interesante precum Sci+Fi Fest , TechFest, Multimedia Trends Romanian Audio Hi-Fi Audio Video EXPO, IMWorld, Webstock și Wordcamp […]