În zilele noastre toată lumea folosește WhatsApp ca aplicație de mesagerie. În cazul în care vrei să rămâi conectat și pe PC, este destul de ușor să descarci aplicația pentru Windows a WhatsApp. Dar ce te faci dacă ai prieteni care preferă un alt serviciu de mesagerie? De exemplu, Facebook Messenger, Skype, LinkedIn, Slack, Discord, Allo sau de ce nu chiar Hangouts? Cum nu e atât de convenabil să sari dintr-o aplicație într-alta, sau dintr-un tab într-altul, îți recomand să instalezi Franz pentru Windows.
Franz este foarte intutiv și ai toate aplicațiile de mesagerie cele mai populare, grupate într-o singură fereastră. Înainte să instalezi ar trebui să știi că această aplicație consumă minim 300MB memorie RAM și consumul crește cu cât adaugi mai multe servicii. Deci, asigură-te înainte că ai suficient RAM disponibil cât să ruleze ok.
Franz este construit de un designer vienez care a dorit să ofere comunității un „agregator” de servicii de mesagerie și chat. Aplicația a ajuns la versiunea 5 și este momentan gratuită. Franz nu citește mesajele tale și nu le redirecționează către servicii externe. Singurele date stocate sunt cookies, exact ca în oricare alt browser.
Ca alternativă la această aplicație am mai găsit și Rambox.