De curând am fost plecat într-o delegație la Bruxelles. A fost ceva super scurt, adică am ajuns marți la prânz și m-am întors miercuri seara. Având în vedere că atunci când sunt în delegație, de obicei, am tot programul încărcat, riscam să pierd oportunitatea de a vizita orașul. Colegii mei deja vizitaseră orașul și atunci când i-am întrebat ce recomandări au, răspunsul comun a fost Grand Place.
Am luat cina la Adria Grill, un restaurant cu specific croat, unde aveau de la fructe de mare, la gulaș și chiar și un fel de mititei.
După cină ne-am cazat la hotelul Gresham Belson. Se făcuse 10:30 noaptea și eu am decis să ies la o alergare până în Grand Place din Bruxelles. Distanța era de 5 km. Nu aveam niciun fel de așteptări de la oraș și nu stabilisem traseul înainte. Am vrut doar să văd unde mă duce drumul.
Hotelul fiind undeva aflat la periferie, m-am lovit direct de zona extra comunitară.
Am mers mai departe și am ajuns în zona Ambiorixsquare (nume din Asterix și Obelix?) și Square Marie-Louise. Aici am găsit un cartier cu case foare frumoase ce-mi aduceau aminte de cele văzute în Washington.
Am continuat alergarea și am ajuns în Parc de Bruxelles, aflat vis-a-vis de Palatul Regal și Parlament. Era trecut de 11 noaptea. Aici am găsit o atmosferă super relaxantă. Erau tineri care alergau, unii stăteau pe iarbă și fumau tot iarbă, și am dat de un loc unde un DJ punea muzică bună.
Mai departe am trecut prin Gara Centrală din Bruxelles. Mi-a plăcut că păstraseră afișajul orarului clasic.
Traseul m-a adus în fața catedralei Sf.Miahil și Sf.Gudula care de la depărtare mi se părea că se aseamănă cu Notre Dame din Paris.
Am trecut pe lângă Banca Națională din Belgia și am ajuns în dreptul restaurantului A La Mort Subite. Aici bănuiesc că se servea berea cu același nume.
Am continuat alergarea prin Galeriile Regale St Hubert și am ajuns în sfârșit în Grand Place din Bruxelles. Era ora 11:30. Clădirea Primăriei mi s-a părut asemănătoare cu cea din Munchen. Tocmai se strângea scena în urma unui spectacol.
Am văzut mulți tineri în grupuri ceea ce mi-a adus aminte de perioada în care am fost în Erasmus la Padova. Acolo în fiecare miercuri seara se ieșea în Piazza dei Signori la un pahar de vin sau Aperol Spritz.
Fiind deja foarte târziu mă lenevisem și voiam să iau o trotinetă Lime. Erau și aici peste tot. Totuși, mi-am aduse aminte că trotinetele nu se împacă bine cu piatra cubică. În plus nu aveam cască și nici suport de telefon ca să urmăresc traseul. Bateria telefonului era deja pe terminate că nu apucasem să-l reîncarc la hotel.
La întoarcere am trecut pe lângă clădirea Senatului și i-am dat goană mare pe Chaussee de Louvain. Când m-am apropiat de zona de periferie am văzut multe mașini de poliție și o arestare în direct.
M-am întors la hotel pe la 12:24 satisfăcut după un 10K cu de toate.
Cum arată salonul business de la aeroportul Zaventem
În stilul lui Radu am făcut câteva poze la salonul business din aeroport. De fapt sunt 2 saloane la același nivel. Eu am fost la Diamond lounge. Aveau salate, bere belgiană (Leffe, Hoegaarden, Stella Artois , Belle-Vue, Jupiler), băuturi spirtoase, covrigei, sucuri naturale și carbogazoase, și bineînțeles gofre care erau încălzite și foarte populare.
Concluzie
În cele 2 ore în care m-am plimbat/alergat prin oraș pot spune că mi-a plăcut stilul eclectic al orașului. Față de Londra sau Amsterdam, nu m-a abordat nimeni să-mi vândă droguri.
Bruxelles mi s-a părut foarte viu noaptea și m-a făcut să vreau să-l văd și pe timp de ziuă. Cred că o să fac un city break aici la un moment dat, la pachet cu Bruges.
Distanțele sunt foarte scurte în Belgia, țara având maxim 300 km de la un cap la altul. Trebuie neapărat să mă întorc să testez faimoșii cartofi prăjiți, midiile la oală și înghețata australiană făcută în casă. Am plecat cu o cutie de ciocolată Leonidas că pe restul le găseam la Mega Image.
2 Comentarii
Apropo de prima poza, cea cu gunoaiele – in Bruxelles gunoiul se scoate afara in zilele de colectat, care difera functie de strada, numar sau deal pe care il au restaurantele cu cei de la salubritate. Din poza ta, pare sa fie „ziua de gunoi menajer si hartie”, ceea ce explica sacii aia galbeni (hartie) si cei alb cu albastru (menajer).
Altfel da, orasul e destul de misto pentru un city break, sunt locuri dragute si ai ce face. Vezi si zonele Saint Catherine, Saint Gery. Sunt si multe imprejurimi dragute, paduri, parcuri etc. Pentru cartofi prajiti Frites Atelier este o alegere foarte buna. Nu sunt ieftini, dar sunt la un alt nivel.
Mulțumesc pentru explicație și recomandări. Strada aceea arăta destul de dezolant , dar măcar toți sacii erau sortați cum trebuie.