M-a rugat de curând o colegă de serviciu, atunci când eram în SUA, să o însoțesc la Best Buy, să-și cumpere un proiector pentru o casă nouă. Mi-a zis că în Brazilia proiectoarele costă mult mai mult decât în SUA și vrea să-l bage în bagaj. Nu știam mare lucru despre proiectoare, dar i-am zic că sigur îi va ocupa jumătate din valiză. Partea bună e că, în general, proiectoarele sunt destul de ușoare.
Ajunși la magazin, aveau în stoc doar aparate de la EPSON. Până la urmă și-a cumpărat un model 4K, ca să fie future proof. Ajuns acasă, le-am cerut celor de la EPSON să-mi trimită un proiector la teste că să capăt un pic de experiență și pe gama aceasta de produse. Proiectorul cu care m-am jucat este modelul EF-100W. Există și o variantă cu specificații asemănătoare, dar pe negru, cu codul EF-100B.
EF-100W este primul proiector portabil laser de la Epson și a fost conceput pentru a oferi o flexibilitate cât mai mare utilizatorilor în scenarii diferite. Poate fi poziționat atât orizontal cât și vertical. Se încadrează bine la diferite scenarii precum home cinema, office sau jocuri.
Atunci când ai copil mic, nu prea mai apuci să ajungi la cinematograf și un astfel de proiector e cel mai apropiat lucru care îți poate oferi o experiență cinematică. EF-100W redă o imagine de până la 150″ (380 cm). Prin comparație TV-ul meu are doar 55″. O diferență de aproape 3 ori mai mare e ceva impresionant de văzut.
Ce conține pachetul
- Proiector EF-100W
- cablu alimentare
- cablu HDMI+ cablu micro usb (interior)
- manual de instrucțiuni + CD (nu știu cine îl mai folosește)
- telecomandă
Specificații
-
Tehnică
Sistem de proiecţie: Tehnologie 3LCD, Obturator RGB cu cristale lichide Panou LCD: 0,59 inchi cu C2 Fine Imagine
High Definition: HD ready Raport de aspect: 16:10 Raport contrast: 2.500.000 : 1 Sursa de lumină: Laser Corecţie Keystone: Automat vertical: ± 45 °, Manual orizontal ± 40 ° Modificare video: 10 Bits Frecvenţă de generare a imaginii 2D pe verticală: 100 Hz – 120 Hz Reproducerea culorilor: Luminozitate:
până la 1,07 miliarde culori 2000 lumeni
Optică
Raport proiecţie: 1,04 – 1,40:1 Zoom: Digital, Factor: 1,35 Obiectiv: Optic Dimensiuni proiecţie: 30 inci – 150 inci Distanţă de proiecţie Wide/Tele: 1,34 m – 1,81 m ( 60 inchi ecran) Numărul F al lentilei de proiecţie: 1,58 Distanţă focală: 13,53 mm Focus: Manual Decalaj: 10 : 1 Conectivitate
Conexiuni: USB 2.0 tip A, USB 2.0 tip B, Intrare HDMI, Ieşire audio mini-jack stereo, Bluetooth Conexiune smartphone: Nu Caracteristici avansate
Securitate: Protecţie Kensington 3D: Nu Moduri color 2D: Dinamic, Natural, Cinema, Cinema strălucitor Caracteristici: Difuzor integrat, Corecţie trapez pe orizontală şi pe verticală, Pornire/oprire automată, Durată de viaţă lungă a sursei de lumină, Quick Corner Mod color: Cinematograf, Dinamic, Natural, Cinema strălucitor General
Consum de energie: 172 Waţi, 115 Waţi (economic), 0,4 Waţi (în Standby) Disiparea căldurii: 584,8 BTU/hour (max) Tensiune de alimentare: AC 100 V – 240 V, 50 Hz – 60 Hz Dimensiuni produs: 210 x 230 x 92 mm (Lăţime x Lungime x Înălţime) Greutate: 2,7 kg Nivel de zgomot: Normal: 29 dB (A) – Economic: 26 dB (A) Temperatură: Funcţionare 5° C – 35° C, Depozitare -10° C – 60° C Umiditate a aerului: Funcţionare 20% – 80%, Depozitare 10% – 90% Opţiuni: Filtru de aer Difuzor: 5 Waţi Volum de livrat: Aparat principal, Cablu alimentare, Ghid de pornire rapidă, Telecomandă incl. baterii, User guide Tip încăpere/utilizare: Jocuri, Home Cinema, Home Office, Home Photo, Spații portabile/Huddle, Sporturi, Streaming, Televiziune și receivere TV Poziționare: Desktop, Podea Color: Alb Altele
Garanţie: 60 Luni Retur în service sau 12.000 h
Design
Primul lucru ce m-a impresionat la acest proiector, atunci când am desfăcut pachetul, a fost cât de compact și ușor este. Eram obișnuit să văd măgăoaie care necesitau instalare specială pe suport, dar proiectorul EF-100W intră la categoria celor portabile. Suprafața este dintr-un plastic solid, dar plăcut la atingere care imită pielea.
Instalare
Este primul proiector pe care îl testez, dar instalarea mi s-a părut foarte intuitivă. Practic îi scoți capacul din spate, conectezi cablul HDMI la un PC, media player, sau sursă de casting precum un Chromecast, Apple TV. Îl bagi apoi în priză și apeși butonul de pornire. Sursa e preluată imediat și formatul imaginii se ajustează automat în funcție de distanța față de suprafața de proiecție. Trebuie să faci apoi o reglare manuală pentru focusul lentilei.
Proiectorul EF-100W vine cu tehnologia 3LCD (3-panel liquid crystal display ) prin care lumina albă este împărțită în roșu, verde și albastru prin intermediul unor filtre concepute special în acest sens. Este cea mai veche tehnologie LCD aflată pe piață, dar și cea mai matură.
Avantajele acestei tehnologii sunt: o luminozitate crescută chiar și pe timp de zi, intensitatea culorilor, fără efect de curcubeu, consumă puțin, produce mai puțină căldură, preț accesibil.
Dezavantajele ar fi că pot apărea pixeli morți, probleme de convergență, se poate pierde intensitatea culorii în timp, mai sensibil la șocuri și costuri suplimentare la schimbarea filtrelor.
Funcții
Vezi mai multe detalii aici privind diferențe între tehnologiile 3LCD, DLP și LCOS.
- Sursă de lumină laser de înaltă calitate şi de lungă durată (20.000 ore/12.000 ore 2)
- Imagini vii şi realiste chiar şi la lumina zilei (tehnologia 3LCD, 2.000 lm, contrast dinamic de 2.500.000:1). Culorile sunt mai vii cu cât plasezi proiectorul mai aproape de suprafața de proiecție.
- Rezoluţie HD
- Se poate proiecta pe aproape orice suprafaţă şi în orice direcţie dorită (sursă de lumină laser, fante de aerisire şi sursă de alimentare dispuse în lateral). Eu am proiectat pe pereții din casă și pe un parasolar montat în afara casei.
- Ajustarea automată a imaginilor (corecţie trapez pe verticală +/-45, pe orizontală +/-40).
- Opţiuni audio simple (difuzor de 5 W încorporat, conectivitate audio prin Bluetooth, port jack 3.5 pentru căşti). Chiar am fost impresionat de micul difuzor. M-am uitat la câteva filme și n-am simțit deloc nevoia să conectez o altă sursă audio. Se aude destul de tare și clar.
- Zgomot redus al ventilatorului (26 dB/29 dB)
- Disiparea căldurii se face prin lateral ceea ce îl face flexibil privind poziționarea atât verticală cât și orizontală.
- Picior reglabil pe 2 poziții.
- Sursa de lumină laser are o durată de viaţă mare, de până la 20.000 de ore de funcţionare, şi oferă o soluţie pe termen lung, care nu necesită întreţinere. Proiectorul EF-100W poate fi folosit zilnic timp de zece ani.
Urmează să mă interesez privind piesele ce trebuie schimbate în timp și costurile aferente.
Meniu
Clip prezentare oficial
Exemplu video
Preț
Cel mai mic preț la care l-am văzut este de 3300 RON, dar numai de Black Friday. De obicei îl găsești pe la 3850 lei. Nu e nici puțin, nici foarte mult pentru ceea ce oferă.
Concluzie
Primul lucru pe care îl apreciez la proiectorul Epson EF-100W este portabilitatea. L-am mutat din cameră în cameră după nevoie, am plecat cu el în rucsac și l-am montat în câteva minute oriunde am avut nevoie.
Calitatea imaginii este mulțumitoare ( rezoluția e HD, nu 4K), culorile sunt vii, dar ceea ce e impresionant la acest proiector compact, este dimensiunea imaginii pe care o poate reda. Am făcut o proiecție în afara casei, pe o suprafață cu diagonală de peste 3 metri și mă gândeam să încep să vând bilete la film. Poate fi folosit și pe timp de zi, dar distanța față de perete ar trebui să fie mai redusă pentru a păstra luminozitatea crescută. Acest proiector pare că are imaginea cea mai bună atunci când mai există o mică sursă de lumină în cameră. Atunci când e întuneric beznă, se vede o margine suplimentară supra expusă care poate fi deranjantă. Înțelegi ce vreau să spun în imaginea de mai jos.
Are suficiente porturi și poți conecta ușor un Chromecast, Apple TV sau Fire stick. Un port USB tip C ar fi un update bun pentru o versiune ulterioară.
Proiectorul EF-100W poate fi utilizat cu succes de cei care au spațiu restrâns, și poate au renunțat la cablu TV, dar vor o experiență home cinema. Ar mai fi util pentru fotografi, agenți de vânzări sau celor care au nevoie să facă o prezentare profesionistă. Nu mai zic de experiența de gaming pe un ecran atât de mare…e super immersive.
Acest proiector mi-a adus aminte de vremurile când făceam proiecții pe pereți cu diapozitive cu povestea lui Harap Alb. Probabil cel mic acum își va aduce aminte de Toy Story și desenele animate Disney văzute cu ajutorul proiectorului Epson EF-100W . E o propunere interesantă de la Epson și sunt tentat să cumpăr chiar acest model, dar înainte să iau o decizie mai trebuie să studiez un pic piața…din ce am văzut până acum pare best buy la categoria asta de preț.
Surse
https://www.avstore.ro/blog/tehnologia-proiectoarealor-dlp-vs-3lcd-vs-lcos-1729/
https://www.epson.ro/insights/article/epson-lanseaza-cel-mai-mic-proiector-laser-3lcd-din-lume
- Proiectează pe aproape orice suprafață. Imaginea se vede foarte bine pe peretele alb din casă și redă chiar și pe timp de zi.
- Poți controla volumul, da pause/play, skip cu telecomanda din dotare
- Volumul difuzorului integrat este suficient de puternic. Poți conecta chiar și o boxă prin bluetooth sau cu conectorul jack 3.5mm.
- Este foarte compact și ușor (2.7kg).
- Se poate monta orizontal, dar și vertical pentru proiecții pe tavan. Are un picior reglabil pe 2 poziții.
- Poate reda imaginea clar foarte rapid. Culori vii, contrast mare. Nu trebui să aștepți câteva secunde ca la proiectoarele clasice
- Nu are suport pentru casting integrat. Am atașat un Chromecast, dar mi-ar fi plăcut să existe loc în interior unde să-l ascund, sau măcar să existe o tăietură pe capac pentru scoaterea cablului HDMI.Cel puțin are un port USB prin care am putut alimenta Chromecast-ul
- Are rezoluție de doar 1280×800.Totuși rezoluție HD e suficientă pentru majoritatea.
- Dacă ai pierdut telecomanda nu mai poți accesa setările proiectorului din butoane