Scriu acest articol să mă ajute să-mi amintesc la un moment dat de această perioadă, în care am trăit 3 luni la țară în autoizolare. Fix înainte să se decreteze starea de urgență, pe 16 martie, am încărcat mașina și am părăsit Bucureștiul. Știu că mulți au făcut același lucru și a fost o decizie bună pentru cine a avut această opțiune.
Am scris aici despre rutina mea, dar să vedem ce am reușit să realizez. Poate mai inspir pe careva…
Grădina
Îmi propusesem să fac o mini-grădină cu seră. Am luat pământul la sapă, ușor…ușor, câte un pic în fiecare zi. L-am curățat de buruieni și am construit câteva raised beds( răsadnițe cred că le zice la noi).
Din câte am văzut pe Youtube această metodă e de preferat pentru că îți organizezi mai bine spațiul de cultivare, folosești mai puține resurse (compost, apă) și plantele sunt mai protejate de dăunători. Am adăugat și o mică seră pentru răsaduri. Pentru un spațiu atât de mic, sunt foarte mulțumit de cum a ieșit. Mai ales că e prima dată când fac o grădină.
- Am observat transformarea naturii sub ochii mei. Când ne-am mutat era vreme de iarnă, apoi totul a înflorit, au apărut păsărele (grauri, ciocănitori, guguștiuci, coțofane). La bloc nu simți aceeași conectare cu natura.
- Am tuns iarba, am udat grădina și toaletat copacii. Partea bună cu îngrijitul curții e că am motivat și vecinii să facă îmbunătățiri la ei în ogradă. Unul și-a reparat gardul, altul și-a trimat jungla din spatele curții. Oamenii au simțit competiția. Am primit chiar apreciere cum că mă descurc bine pentru un începător.
Locuri de joacă
- Am mai adăugat un skill la portofoliu. Dacă până de curând nu bătusem niciun cui, în această perioadă am început să lucrez un pic cu lemnul și am construit câteva locuri de joacă pentru Sebastian. Aveam o mașină de găurit/înșurubat și mi-am mai cumpărat un fierăstrău pendular și un șlefuitor.
Cutie de nisip
- Pentru cutia de nisip m-am inspirat de aici.
Traseu și monkey bars
- Am făcut prima dată pizza cu maia după această rețetă. Te lingi pe degete…
- L-am învățat pe Sebastian să joace șah. Știe toate piesele și majoritatea mișcărilor. Aplicația de la chess.com e bună că are un mod de training care îl ghidează.
Birouri
- Mi-am organizat două birouri. Pentru cel minimalist am dat o tură la iKEA și am luat un birou MICKE și un scaun de birou MARKUS.
- M-am reapucat de un curs de web development. Să vedem dacă avansez acum mai mult ca data trecută.
- Am citit mai puțin ca de obicei, dar am terminat Educated de Tara Westover. E o poveste apăsătoare cu final plin de speranță.
De ce m-am întors la apartament în București?
Pe data de 9 iunie ne-am întors în oraș. Am ales să facem asta pentru că am început să simțim apăsarea izolării în momentul în care toată lumea a început să călătorească din nou. Mi-am îndeplinit deja toate proiectele pe care mi le propusesem și aveam nevoie de o schimbare.
A fost o ușurare să pot ieși iar la alergare în parc, să merg la sală și să mă văd cu familia și prietenii. Am învățat să trăim cu virusul. Sebastian știe să se spele pe mâini 20 de secunde atunci când intră în casă. E native hand washer. L-am convins chiar să poarte masca de protecție. Nu se va întoarce încă la grădiniță pentru că nu e ceva la care vrem să fim early-adopters.
Mergem în fiecare weekend la țară și cred că e o combinație ideală să stai 4-5 zile în oraș și 2-3 la țară în fiecare săptămână.
Tu ce ai mai făcut?
9 Comentarii
Cum ți se pare scaunul Markus? Am de refăcut biroul și am auzit păreri bune despre el.
E foarte bun…ergonomic, confortabil, reglabil.Tot ce trebuie. Eu l-am luat când a fost scăzut prețul la 450 de lei.