Traseul Bâlea - Vârful Moldoveanu și înapoi într-o zi

Weekend-ul trecut am făcut traseul Bâlea – Vârful Moldoveanu și înapoi într-o zi. Am ajuns acolo vorbind cu un prieten, care îmi trimite o poză cum eram noi pe Vf. Omul acum mulți ani. Îi spun că mi-ar plăcea să ajung și eu pe Vf. Moldoveanu în viața asta. El îmi răspunde…”Păi hai mâine cu mine pe Moldoveanu. Dus-întors de la Bâlea, 12 ore de mers alert.”

Mă gândesc că se apropie momentul când apare cel de-al doilea copil și nu o să mai pot ajunge curând. Vorbesc cu Andreea și accept.

În prealabil am studiat această postare. Am zis că dacă două fete au reușit să facă acest traseu atunci sigur pot și eu. Abia mai târziu am aflat că erau genul de fete care câștigă maratoane montane.

În afară de o alergare de 3-4 Km pe săptămână, în parc, și mers la sală ocazional, eu nu prea fac sport. Prietenul meu, Victor, e la alt nivel. În sensul că e pasionat de drumețiile pe munte și a ajuns chiar șî în Himalaya.

Detalii tehnice Traseu Bâlea – Vârful Moldoveanu

Distanță – 29Km (dus-întors)
Diferență pozitivă de nivel de aproape 3000 de metri. Mulți mi-au spus că n-are cum, pentru că vârful Moldoveanu are 2544 de metri. Dar ca să ajungi acolo trebuie să cobori și să urci o grămadă de munți. Diferențele de nivel se adună.
Timp estimat – 12-14 ore

Traseul Complet

Cabana Bâlea – Șaua Capra – Lacul Capra – La trei pași de moarte – Portița Arpașului – Lacul Podul Giurgiului – Șaua Podragului – Vf. Viștea Mare – Vf. Moldoveanu și înapoi pe același drum.

Echipament

Știind că trebuie să facem traseul rapid am încercat să fiu cât mai light.

Rucsac
bocanci de munte sau pantofi trail running. Eu îi am pe aceștia și au fost fantastici pe traseu.
Tricou tehnic/ Base layer
Bluză cu mânecă lungă/Midlayer
Geacă de vânt și ploaie
Pantaloni lungi
Căciulă/ șapcă/buff
Ochelari de soare
Cremă de soare
Strugurel
Frontală
Bețe de tură, dacă te ajută
Mănuși, opțional. Sunt bune pe lanțuri și șufe să nu te tai la mâini.

Alimente

2 litri de apă – de fapt am consumat cam 4 litri de apă, dar la întors am găsit izvor și am realimentat
3 sandwich-uri, câteva legume
ciocolată cu 85% cacao. De la cea cu mult zahăr am observat că mi se taie picioarele. Am înțeles că și mierea cu lămâie îți dă boost de energie.
2 banane, 2 mere
pungă mix nuci
Rondele din orez expandat

Descriere traseu

Am plecat de la cazare la 05:30 și am intrat pe traseu la 8:20. Am parcat fix lângă cabana Bâlea fără să fie nevoie să plătim. Ai grijă că există o parcare mai mare la stradă, dar costă 40 de lei pe zi să lași mașina toată ziua. Deci merită să dai o tură înainte să cauți un loc liber.

Traseul e bine marcat. Urcarea începe de la Cabana Bâlea, urmând traseul marcat cu triunghi albastru:

La Șaua Capra, marcajul se schimbă și am urmat dunga roșie:

De la Vf. Viștea Mare, până pe Moldoveanu, am urmat marcajul cu punct roșu:

Erau vreo 13 grade când am intrat pe traseu așa că am pus gecile pe noi. Până am urcat Șaua Caprei ne-am încălzit, și din fericire nu a mai fost nevoie să le folosim.

Am făcut prima oprire după o oră, imediat ce am trecut de lacul Capra și înainte de prima coborâre mai solicitantă. Aici am mâncat câte un sandwich, o banană și i-am dat înainte.

Traseul are o dificultate peste medie cu câteva locuri expuse în care e nevoie de atenție sporită. La un moment dat mi-am dat cu un bolovan în gleznă și am strigat de durere. Noroc că a trecut.

Peisajele sunt foarte frumoase și dacă pierzi focusul poți să o pățești.

Trebuie să escaladezi câteva stânci unde te ajuți de lanțuri și șufe. Un astfel de loc se numește sugestiv Trei Pași de Moarte.

Dificultatea traseului constă în faptul că ai multe coborâri și urcări, deci e nevoie de anduranță.

Am trecut cu bine de Monumentul lui Nerlinger și Șaua Vârtopului. În zona vârfului Mircii urmează o coborâre mare unde râdeam de alții cum se chinuie să urce. Nu-mi dădeam seamă că o să fiu curând și eu în aceeași situație. Aici, la bază, există un lac cu câteva izvoare unde poți realimenta cu apă.

După aceea am continuat pe Șaua Podragului, Șaua Podul Giurgiului, Șaua Ucișoare și ne-am oprit un pic pentru realimentare pe Șaua Orzanele înainte să începem urcarea către Viștea Mare.

În imaginea de mai jos, vârful cel din stânga e Viștea Mare , iar cel din dreapta e Moldoveanu.

Victor îmi spunea că va fi foarte ușor și la început așa părea. Am luat-o în față și urcam ușor. La un moment dat m-a depășit și s-a dus tare înainte. Traseul îmi părea mai abrupt încât m-am pus în patru labe. Problema când faci asta e că se schimbă perspectiva și totul ți se pare mai periculos. Vremea se schimbase, bătea vântul tare și se făcuse mai frig. Părea că nu mă mai apropii de vârf și m-a luat un sentiment de panică. L-am strigat pe Victor care m-a ajutat să ajung în vârful Viștea Mare. Aici am schițat un zâmbet la poză dar încă îmi era frică.

I-am zis lui Victor că nu știu dacă mai pot să ajung și pe Moldoveanu. M-a ajutat să fac câteva exerciții de respirație și m-am liniștit. Uitându-mă în jur am început să văd ce fel de oameni urcau pe Vârful Moldoveanu. Erau copii, bătrâni, oameni fără echipament. Era chiar cineva cu mâna în ghips. Eu nu știam că există un traseu mult mai ușor pe Valea Rea unde faci 3-4 ore până în vârf.

Am prins curaj și am pornit spre vârful Moldoveanu care era la 15-20 de minute depărtare. Aici e doar o secțiune mai expusă, cu lanțuri, unde se făcuse coadă serioasă.

Când am ajuns pe Vârful Moldoveanu deja îmi revenisem și aveam visul împlinit. Făcusem 6 ore până acolo și eram în program. Ne-am oprit să mâncăm înainte de întoarcerea pe același traseu.

Coborârea de pe Viștea Mare mi s-a părut foarte ușoară și nici nu-mi venea să cred ce gânduri aveam când urcam aceeași porțiune.

O problemă a apărut pentru mine atunci când am epuizat toată apa. Știam că avem un izvor pe traseu, dar nu mai aveam idee exact cât facem până acolo.

Am găsit izvor cam pe la jumătatea traseului, înainte de marea urcare către zona vârfului Mircii. Era debitul cam mic așa că Victor s-a dus în față să caute un izvor mai bun. Găsise unul fix lângă lacul din zonă și apa era rece ca gheața.

Aici am pierdut cam jumătate de oră, dar noroc că am găsit apă înainte de marea urcare. A fost dură și de multe ori m-am luptat cu mine să pot continua.

După ce am reușit să urcăm muntele din zona vârfului Mircii, am mai mers un pic și ne-am oprit la ultimul popas mai lung în care am consumat cea de-a treia masă. Admirând peisajul am observat un elicopter care tot survola o zonă. Tot atunci am primit alertă că a fost observat un urs în zona unui sat. Ne-am dat seama că n-au legătură. Cu o zi înainte murise cineva pe un traseu de alpinism căzând de la 400 de metri.

Am tras tare înainte să nu ne prindă noaptea înainte de zona la Trei Pași de Moarte și apoi am avut o ultimă urcare mai serioasă.

Când am ajuns sus la Lacul Capra se lăsase seara, dar deja mă simțeam cu sacii în căruță. Am aprins frontalele și am coborât pe întuneric către cabana Bâlea lac.

Făcusem 13 ore pe traseu și Victor s-a apucat să facă 35 de flotări. Mai aveam și eu forță de vreo 15, dar am preferat să răsuflu ușurat.

Concluzie

Traseul Bâlea – Vârful Moldoveanu se face de obicei în două zile. În mod normal înnoptezi la cort sau la cabana Podragu, etc.

Atunci când mergi cu cortul ai mai multe de cărat cu tine și ești mai greoi. Dacă vrei să faci acest traseu într-o zi trebuie să fii ușor pentru că orice kilogram în plus se simte. Am întâlnit 3 polonezi care făceau același traseu dus-întors și erau doar cu un rucsac de trail după ei. Asta le permitea să alerge pe plat.

Până la urmă a meritat tot efortul, dar n-aș mai face asta curând. Am simțit de multe ori cum mintea cedează și spune că nu mai pot, dar corpul are mai multe resurse decât ai crede.
O altă morală ar fi că e mai ușor fizic să fi leader de traseu, dar ai responsabilitate mai mare. În sensul în care atunci când îl urmam pe Victor simțeam apăsarea că mereu sunt în urmă. El se odihinea până îl ajungeam și apoi iar o lua în față. Când mergeam eu în față mă mișcam mai în ritmul meu, dar la un moment dat am pierdut traseul și mi-am dat seama că nu e chiar așa ușor cu condusul.
Când alegi traseul mai dificil vei avea mai puțină concurență.
Nu pleca niciodată singur pe traseu de dificultate crescută. Nu știu ce aș fi făcut dacă mă lua panica sau mă accidentam și eram singur.
Uită-te la prognoza meteo. Noi am avut noroc de vreme însorită. Dacă ploua sau era ceață ar fi fost mult mai dificil.
Am făcut acest traseu pentru că îmi place să dau reset corpului din când în când și să ies din rutină. Am avut multe momente în care mă gândeam ce caut eu acolo, dar uitându-mă în urmă am rămas cu amintiri plăcute.