În această săptămână am putut urmări prezentarea celor de la Microsoft a noilor produse hardware din gama Surface. Fiind utilizator de Surface GO și suport tehnic pentru Surface Laptop-ul 2 al soției, eram super interesat de ceea ce vor anunța în vederea unui posibil upgrade.
Au fost leak-uri cu o zi înaintea prezentării cu imagini ale Surface Laptop 3, Surface Pro 7 și ale unui nou dispozitiv cu procesor ARM. Se știa deja că toate o să aibă în sfârșit USB-C. Totuși, nu eram pregătit pentru ce a urmat.
Deși nu este pe placul tuturor, Panos Panay a ținut o prezentare în stilul lui Steve Jobs. A vorbit mult despre misiunea Microsoft, despre cum relațiile dintre oameni sunt mai importante decât gadget-urile pe care le folosim și cum Microsoft este o companie care ajută oamenii să-și atingă obiectivele.
Dacă Apple este pentru cei creativi atunci Microsoft este o companie care promovează productivitatea, fie ea pentru studenți, afaceri mici sau corporații.
Pentru a întări ideea de conexiune între oameni și păstrarea contactului vizual, mi-a plăcut aceste exemplu prin care softul crează impresia celui cu care vorbești că te uiți direct în ochii lui. Sunt update-uri minore dar care contează. Panos a mai vorbit de ideea de flow și cum aceste noi produse vor îmbunătății acest aspect. Știm cu toții câte întreruperi ne aduc telefoanele noastre în fiecare zi. Dacă mă uit în Digital Wellbeing eu am în medie cam 170 de notificări pe zi.
Gama Surface a crescut cumva ștacheta pentru ceilalți producători care folosesc Windows. Cum spunea CEO-ul Microsoft, Satya Nadella, experiența software a devenit o manifestare a unor dispozitive frumoase.
Citatul lui Alan Kay, „cei care iau în serios software-ul ar trebui să-și producă propriul hardware” devine relevant și în acest caz.
Limbajul de design al produselor Surface este curat, cu linii simple.
Pot spune că sunt fan declarat al laptop-urilor Microsoft Surface. De câte ori pun mâna pe Surface Laptop 2 sau chiar Surface Go-ul meu îmi crește entuziasmul. Când te gândești că primul dispozitiv Surface a apărut în 2012, e mare lucru unde a ajuns Microsoft cu design-ul și hardware-ul într-un timp atât de scurt.
Surface Laptop 3
-
- pe lângă varianta de 13″, a fost introdus un model de 15″.
- cel de 13″ va avea procesor Quad-core 10th Gen Intel® Core, iar cel de 15″ vine cu AMD Ryzen. Ei se lăudau că este de 3 ori mai puternic decât un MacBook Air, dar totuși cred că va fi mai slab decât un MacBook Pro.
- porturi 1x USB-C, 1x USB-A , 3.5 jack, 1x Surface Connect
- încărcare rapidă , 80% într-o oră
- este în sfârșit reparabil, se poate înlocui SSD-ul prin scoaterea tastaturii. RAM-ul rămâne fix.
- trackpad-ul este cu 20% mai mare față de modelul anterior. Oricum trackpad-ul de la Surface Laptop 2 era cel mai bun de pe oricare laptop cu Windows.
Surface Pro 7
Acesta e mai degrabă un upgrade iterativ al unui produs 2-în-1 care e deja matur. E de menționat că și aici au introdus portul USB-C și suportă Wi-Fi 6.
- porturi 1x USB-C, 1x USB-A , 3.5 jack, 1x Surface Connect
Surface Earbuds
Cum spuneam în articolul meu despre cele mai tari căști văzute la IFA anul acesta, cam toți producătorii au început să lanseze căști cu adevărat wireless. Bineînțeles că și Microsoft s-a alăturat lor cu o pereche de căști începând de la 250$. Din păcate design-ul nu este cel mai atrăgător. Totuși același lucru s-a spus și despre Air Pods, iar acum le vezi aproape peste tot.
- control prin gesturi pentru skip, volum, telefon sau asistență. Ei se lăudau că aproape nu mai trebuie să pui mâna pe telefon.
- două puncte de stabilitate pentru confort în ureche
- trei mărimi disponibile
- transcriere live
Am văzut un tweet în care Wil.i.am îi acuza că i-au copiat design-ul acestor căști, totuși tehnologia din interior e din altă clasă.
@Microsoft Wow!!! Who created this cool earphones ??Who???? I got the similar earphones of @iamplusofficial @iamwill 3 years ago tho!!!😒🤨 pic.twitter.com/jvC1eB4i7Y
— masako (@mj_willchanpe) October 3, 2019
Surface Pro X
Aici lucrurile devin interesante. Microsoft a mai încercat să introducă un chip de mobil pe arhitectură ARM, dar la vremea respectivă hardware-ul nu era suficient de puternic și aplicațiile se mișcau greu. Surface Pro X va beneficia de toate avantajele unui mobil. Asta înseamnă baterie pentru toată ziua, portabilitate, greutate mică și conectivitate LTE.
- Procesor Microsoft SQ1 dezvoltat împreună cu Qualcomm
- 13″ Pixel Sense Display, rata contrast 1400:1, rezoluție 2880 x 1920, 267 PPI.
- Display care se aprinde instant.
- 2 porturi USB-C.
- Surface Slim Pen – acesta are un spațiu special unde poate fi stocat, ca un fel de penar de pe vremuri. Prețul de 145 $ e cam măricel.
- SSD upgradabil
- poate reda pe 2 monitoare 4K
- conectivitate LTE
- încărcare rapidă, baterie până la 13 ore.
- va putea rula aplicații x86 (legacy), dar va fi nevoie de optimizare software pentru anumite aplicații. Cel mai probabil vor fi multe probleme de compatibilitate la început. Pe pagina de suport se precizează că driverii pentru hardware, jocuri și aplicații for funcționa doar dacă sunt făcute special pentru PC cu Windows 10 ARM. Aplicațiile pe 64-bit(x64) nu vor funcționa. Cam multe sacrificii pentru un PC de 1000$.
- Adobe a prezentat Fresco, o aplicație de desen. Cu timpul vor fi disponibile și alte aplicații din Adobe Creative Cloud cu suport pentru Windows 10 ARM, posibil Lightroom sau Premiere.
Nu pot să nu observ că acesta intră pe teritoriul iPad Pro. Deși odată cu iPad OS, noile iPad-uri au devenit mai convingătoare pentru înlocuirea unui laptop, Surface Pro X vine totuși cu Windows 10 care e un sistem de operare ce în principiu ar trebui să ofere mai puține limitări și să te ajute să fii mai productiv.
Surface Pro X îl văd ca fiind potrivit pentru cei din mediul business care călătoresc foarte mult, dar sunt și împătimiți de tech. Cei care au nevoie de aplicațiile Office, browsing, email și baterie pentru toată ziua. Chrome va funcționa sigur pe Surface Pro X.
În partea următoare a prezentării Microsoft a făcut ceva inedit. Ne-a dezvăluit la ce se lucrează, cum văd ei viitorul și ce produse noi vom vedea la finalul lui 2020. A fost o demonstrație de inovație ce a fost lăudată de toată presa de specialitate.
Surface Neo
Cred că scopul acestui produs este să înlocuiască tableta și să o transforme într-un produs ce oferă o mai mare flexibilitate. Tabletele au devenit instrumente de consum, dar Surface Neo te-ar putea ajuta să fii mai productiv. Poți face multitasking cu adevărat. E ca o agendă Moleskine pe steroizi.
Ideea de bază e că două ecrane sunt mai bune decât unul. Eu sunt un adept al acestui concept pentru că folosesc 2 ecrane de pe vremea CRT-urilor.
- două ecrane de 9″, 13″ când sunt extinse.
- se pliază la 360 de grade
- suport pentru Pen
- rulează Windows 10X, adică un fel de Windows 10 mai subțirel. Microsoft dorește totuși ca majoritatea aplicațiilor din Windows Store să funcționeze și pe Neo. Aplicațiile clasice, Win32 vor merge fără probleme.
Surface Neo va avea chiar capacitatea să devină un mini laptop cu ajutorul unei tastaturi magnetice ce probabil se va vinde separat. Și aici conceptul de flow este foarte vizibil. În funcție de unde atașezi tastatura vei avea un trackpad și câteva secțiuni suplimentare. Deasupra tastaturii va fi loc pentru Wonder Bar, adică ceva asemănător cu Touch Bar-ul de pe MacBook. Nu mă văd urmărind clipuri video pe acele secțiuni, dar parcă un control de Spotify ar merge la fix. Parcă aș înlocui Surface Go-ul meu cu așa ceva.
În principiu conceptul de dual-screen nu e ceva nou. L-am mai văzut la Nintendo DS, ZTE Axon M, LG GX8 dar ce este cel mai important este dacă Microsoft va reuși să atragă dezvoltatorii pentru a crea software special pentru Surface Neo. Telefoanele cu Windows au dispărut tocmai din acest motiv.
Ideea e bună, hardware-ul arată bine, rămâne de văzut implementarea și cât de mult va ține bateria. Eu parcă am mai mare încredere în utilizarea pe termen lung a unui produs cu două ecrane decât a unuia foldable.
Surface Duo
Acesta a oferit surpriza cea mai mare. Este visul tuturor fanilor Microsoft Surface. Un telefon cu două ecrane care rulează Android. Motivul pentru care au ales Androidul este pentru că acolo sunt aplicațiile dorite de clienți.
Lucrează de 3 ani la hardware și probabil nu se va schimba nimic la această parte până anul viitor.
- două ecrane de 5.6″, ce se extind la 8.3″
- se pliază la 360 de grade
- va avea o singură cameră
Microsoft evită să numească Surface Duo ca fiind un telefon, smartphone sau chiar phablet. E nevoie de un termen nou pentru ce reprezintă acest dispozitiv. Deocamdată nu știm foarte multe despre Surface Duo. În prezent, telefoanele sunt judecate mai ales după camerele foto și mi-e teamă că dacă nu vor umbla puțin la hardware sau nu vor avea un software solid de procesare cum are Google pe Pixel, nu va fi primit foarte bine.
Concluzie
Pe mine m-a impresionat noua gamă de produse Surface. Au ascultat utilizatorii, iar Surface Laptop 3 și Surface Pro 7 au primit în sfârșit USB-C. După părerea mea acestea vor aduce vânzările cele mai mari. Surface Laptop 2 era aproape perfect, acum Surface Laptop 3 e ireproșabil pentru un utilizator obișnuit.
Căștile Microsoft Ear Buds nu cred că se vor vinde prea bine. Parcă design-ul nu convinge.
Surface Pro X e un dispozitiv de nișă ce probabil va avea soarta lui Pixel Slate. Adică va fi o raritate.
Încă mi-e greu să rețin care e Surface Neo și care e Surface Duo. Numele sunt cam ambigue. Surface Neo(cel mare) dacă va avea un preț asemănător cu Surface Go, iar OS-ul se va comporta fluid, cred că va fi un succes.
Surface Duo(cel mic) fiind la prima generație, va fi cumpărat mai degrabă de fanii produselor Surface. Dacă e ce trebuie, vor da vestea mai departe și următoarea generație de Surface Duo ar putea deveni cu adevărat un succes.
Mi-ar plăcea să vedem și la noi, în magazine sau cafenele, cât mai multe dintre aceste produse, dar din păcate Microsoft nu cred că le va aduce pe cale oficială. Am mai întrebat și alte persoane din domeniul tech ce părere au despre aceste noi produse, dar nu mi-au împărtășit entuziasmul. Am auzit păreri precum…Surface Duo zici că e un iPhone mai vechi, sau Neo seamănă cu două iPad-uri mini lipite…degeaba dacă nu le vând și în România, n-are rost să ne batem capul.
Mă bucură că Microsoft a început să prindă curaj și parcă a ajuns să ducă moștenirea lui Steve Jobs mai departe, într-un fel mai bine decât o face Apple acum. Hardware-ul arată bine, totul depinde cum vor reuși să dezvolte software-ul.
Acest articol poate sună ca fiind prea elogios, dar mie mi se pare că Microsoft pur și simplu e pe calea cea bună…
Surse
https://www.youtube.com/watch?v=dmaioTs0NH8
MKBHD Talking Tech with Microsoft CEO Satya Nadella!
3 Comentarii
„Mă bucură că Microsoft a început să prindă curaj și parcă a ajuns să ducă moștenirea lui Steve Jobs mai departe, într-un fel mai bine decât o face Apple acum. Hardware-ul arată bine, totul depinde cum vor reuși să dezvolte software-ul.” ă?
Hardware-ul arată bine, nu e fiabil, n-ai suport, n-ai service și nu e destul de performant – parcă voiam toți nVidia și CUDA. Doar că seamănă mai mult cu MacBook-urile înseamnă că sunt pe drumul cel bun? Că la software e clar… foarte clar. Păi nu știu dacă ar fi mai multe produse prin cafenele, pentru că sunt mai scumpe decât ceea ce vinde Apple și mai trebuie să-ți cumperi și Office.
Deocamdată sunt produse pentru entuziaști…cum sunt eu. Poate prea entuziaști. Dacă e un produs care mă atrage nu mă reține faptul că nu am service sau suport la noi în țară. Îl iau doar că să am experiența acelui produs și să pot împărtăși cu alții, în speranța că la un moment dat o să ajungă și în România pe căi oficiale.
După un an de utilizare al Surface Go și Surface Laptop 2 pot spune că sunt ireproșabile pentru ceea ce sunt. Adică dispozitive foarte portabile cu o performanță peste medie, pentru utilizatori care fac browsing, văd un film, editează un text, o prezentare sau o poză…adică majoritatea utilizatorilor. Dacă vrei gaming, randare și editare video trebuie să te uiți în altă parte.
Privind software-ul, Windows 10 e un OS mult mai matur acum și apreciat de mulți. Câteodată rulez side by side Windows 10 și MacOS, dar parcă tot în Windows 10 sunt mai productiv. Vreau să învăț să folosesc și MacOS-ul, dar nu e chiar atât de intuitiv cum se vorbește. Mi se pare că sunt multe shortcut-uri și trick-uri de învățat.